Poetul român, care a semnat un articol din proaspăt lansata „Constituţie în versuri”, un proiect cultural european, crede că poezia putea fi o armă doar în Estul de dinainte de ’89. Sursa: Rompres

„Constituţia europeană în versuri”, proiect la care a participat şi poetul Mircea Dinescu, a fost publicată în trei limbi diferite şi a fost prezentată zilele acestea, cu ocazia alegerilor europarlamentare, în mai multe oraşe europene, precum Barcelona, Bruxelles sau Praga.

„Aşa cum Shakespeare îşi poate permite/ să-şi sufle nasul în batista Desdemonei,/ vreau şi eu să mă joc de-a toreadorul cu taurul ce a răpit-o pe Europa,/ să-l răpun înfigându- i pixul meu cu cerneală simpatică între coarne”, acesta este începutul Articolului 44 din „Consitituţia europeană”, conceput de Dinescu.

Articolul 44 priveşte dreptul la „căsătoria de convenienţă” şi este parte din paragraful care vizează „Drepturile fundamentale” ale cetăţeanului european.

„Nu ni s-au impus articolele «Constituţiei europene» despre care să scriem, a fost la libera alegere a fiecărui autor. Am ales acest text pentru că este vorba despre vechea temă a barbarului din Răsărit, a lui Homo Esticus. Trăim cu toţii în Estul Sălbatic”, spune poetul Mircea Dinescu despre savurosul text compus de el.

Cât despre eventualul impact în societate al „Constituţiei europene în versuri” - în contextul discuţiilor despre „unificarea” Europei prin poezie -, Mircea Dinescu este mai degrabă sceptic: „E o constatare amară. Poeţii nu mai sunt de mult vocile cetăţii. Înainte, poezia era o armă, cel puţin în lumea comunistă. Frica de cuvinte, de şopârle, de aluzii funcţiona. Acum, poetul e un caraghios în capitalism, să nu ne iluzionăm. Şi eu scriu acum mai degrabă pamflete decât poezie, pentru că le consider mai eficiente. Poezia ca armă funcţiona în universul acela sinistr