Datorită familei Hoară, sunt aşteptate astăzi, să vină la rugă, aproape 1.000 de persoane. Localitatea Nadăş se află la 15 kilometri de Recaş, în judeţul Timiş, într-o zonă deluroasă de toată frumuseţea. Localitatea a dispărut la propriu de pe hartă, după ce la începutul anilor 90 a fost declarat sat depopulat. Oamenii au părăsit Nadăşul după ce au rămas fără curent, drum şi şcoală. Aceştia şi-au dărâmat casele pentru a putea folosi materialele de construcţii la ridicarea noilor locuinţe, de la periferia Timişoarei.
Zonă cu potenţial turistic
În ultimii ani, s-a observat o „reaprindere” a interesului faţă de această zonă din partea fiilor satului. Meritul aparţine soţilor Mircea şi Lenuţa Hoară, care nu au părăsit niciodată casa părintească. Au restaurat vechea locuinţă pentru a avea o casă de vacanţă, unde veneau ori de câte ori doreau să scape de oraş.
La iniţiativa acestora, începând din 2003 s-au organizat întâlniri ale fiilor satului. La prima rugă, în bătătura casei lor s-au adunat 40 de persoane, însă numărul prietenilor a tot crescut în fiecare an. Anul trecut au fost deja peste 700 de oameni, care s-au adunat în curtea bisericii ruinate. „Primele două rugi au fost în curte la noi. În 2004 au venit deja 150 de persoane. Anul acesta vin aproape 1.000. Vom avea concerte susţinute de cunoscuţi solişti de muzică populară”, a declarat Mircea Hoară.
Terenuri la preţuri de nimic
Satul Nadăş a intrat deja în atenţia celor care vor să cumpere foarte ieftin un teren pentru a-şi construi o casă de vacanţă. Preţurile sunt deocamdată derizorii. A răsărit deja o pensiune modernă, iar drumul a fost deschis. „În 2004 eram singuri. Acum din ce în ce mai mulţi vor să cumpere plaţ (teren – n.r.) aici. Era un sentiment foarte fain, era tot satul al meu. Acum încercăm să revitalizăm localitatea”, a spus L