Piesa maghiarului Egressy Zoltan, „Portugalia”, a fost montată de regizorul Victor Ioan Frunză la Baia Mare.

Portugalia e ca Moscova lui Cehov, vrei să ajungi acolo, crezi că acolo se va sfârşi toată nefericirea ta, e un tărâm mult visat şi niciodată atins, stropit de magia fadoului, de valurile mării, de un inefabil „saudade”, în portugheză, sinonim al dorului de la noi.

Cel mai mult impresionează, în spectacol, autenticitatea atmosferei de „bazar bizar” dintr-un târg uitat de lume, Irgancz, inexistent, de fapt, în realitate.

Este meritul Adrianei Grand, care a creat o scenografie ruptă perfect din realitatea buticurilor noastre.

Şi pe actori îi recunoşti, ca personaje reale, în orice crâşmă. Fata, Fundă (Gabriela Chirilă/ Gabriela Del-Pupo), e simplă, dar „curată”, deşi Sfeclă (Ovidiu Mihăiţă), expoliţist, a cam „avut-o” o dată. Tatăl ei, Lajos (Valeriu Doran), vrea s-o mărite cu poliţistul, care îl ia în ajutor pe popă (Ionuţ Mateescu).

Mai vin aici Clamă (Sorin Miron) şi nevasta lui, Jucika (Inna Andriucă), beţivă, cu ciorapi albi şi pantaloni portocalii, călare pe o bicicletă. Cei doi formează un cuplu savuros, Jucika plângând de mila lui Satana (excepţional interpretat mimic de Ioan Co drea). Apare în scenă şi Făt-Frumos, aşa numitul Poreclă (George Costin), care încurcă şi mai mult iţele locului.

Spre final, se trage cu puşca într-o maşinărie colorată pe care scrie, cu negru, Portugalia. Împuşti o roată, care se învârte continuu, şi câş tigi, bătând din palme, o turtă dulce, în formă de inimă. „Mănânci” un vis, „mănânci şi plângi”, cum l-am parafraza pe Labiş.

Tot ce se întâmplă în spatele unei porţi e proiectat, în direct, pe nişte ecrane video. Poarta e ca o cortină între lumi, tot aici, personajele în cos tume de baie fac plajă pe margine de baltă, unde tinerii înd