Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEAMŢ: Revista presei locale

Publicat in Adevarul, luni 15 iunie 2009 ·

Principalele subiecte din ziarele locale de astăzi, 15 iunie

Au furat, au plătit, au rămas cu marfa!

Cei trei hoţi de paltin creţ prinşi la jumătatea lunii aprilie în pădurea Ocolului Silvic Gârcina nu au înapoiat prejudiciul decât sub formă de bani, 10.900 de lei. Paltinul creţ, lemn foarte scump folosit la fabricarea instrumentelor muzicale cu coarde, valorificat la preţul pieţei negre, le-a adus profit peste această sumă.

Sursa: Monitorul de Neamţ

Să tot fii bugetar!

Salariile cadrelor didactice vor fi mai mari de 2.000 de lei, de la 1 ianuarie 2010, conform negocierilor pentru legea salarizării unice şi condiţiilor Fondului Monetar Internaţional. Salariul unui profesor debutant va fi de 3.300 de lei, iar al unui profesor universitar cu vechime maximă va ajunge la cel mult 7.800 de lei. Salariul prefectului va creşte cu 3.000 de lei, la 7.650 de lei, iar subprefectul va avea salariul de 7.590 de lei.

Sursa: Monitorul de Neamţ

Debranşări de la reţeaua de apă din cauza datoriilor

Asociaţiile care plătesc cu întârziere facturile aferente serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, pe lângă faptul că plătesc penalităţi, riscă să fie debranşate de la sistemul public de alimentare cu apă şi să fie acţionate în judecată pentru recuperarea debitelor. Asociaţia de Proprietari Roznov, care înregistrează debite reprezentând contravaloarea facturilor aferente perioadei 06.06.2008-31.05.2009, este prima asociaţie căreia i se va sista furnizarea serviciului de alimentare cu apă.

Sursa: Realitatea media

Cinci lei - intrarea la Cetatea Neamţului

Preţul unui bilet pentru accesul în proaspăt restaurata Cetate a Neamţului s-ar putea majora la 5 lei, din momentul redeschiderii acesteia pentru public, la 3 iulie. Propunerea Complexului Muzeal Neamţ va fi dezbătută şi votată în viitoarea şe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 48 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum 27 minute
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Ziua Naţională a României, sărbătorită de ICR în zeci de locuri de pe glob

News.ro acum 35 minute
Institutul Cultural Român marchează Ziua Naţională a României la Anvers, Barcelona, Beijing, Berlin, Bruges, Budapesta, Chişinău, Colombo, Coslada, Cuenca, Edinburgh, Istanbul, Izmir, Lisabona, Londra, Luxemburg, Malé, Oslo, Padova, Praga, Roma, Sto

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum o ora
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Companiile de distribuţie ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Reţele Electrice România

News.ro acum 35 minute
Companiile de distribuţie a energiei electrice Reţele Electrice Muntenia, Reţele Electrice Dobrogea şi Reţele Electrice Banat, parte a grupului PPC în România, anunţă că fuzionează sub numele Reţele Electrice România, pe 30 noiembrie 2024. ”Companii

China a trimis zeci de module izolatoare pentru cel mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume. construit în Franţa

Adevarul acum 27 minute
Patruzeci şi opt de blocuri modulare izolatoare au fost transportate vineri, 29 noiembrie, din China, în Franţa. Acestea vor fi folosite în construcția celui mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume, denumit „tokamak”.

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°