Prefectul de Argeş, Marcel Proca, a emis astăzi un nou ordin de suspendare a nouă permise de conducere emise de Serviciul Permise Argeş. Printre cei nouă se află şi Valentin Rusu, manelistul cunoscut sub numele de Vali Vijelie.
Vali Vijelie avea domiciliul în comuna Bolintin Deal, din judeţul Giurgiu, iar pe data de 29 februarie 2008 şi-a mutat domiciului în comuna Băbana, într-o anexă de trei metri pătraţi a unui hotel aflat în construcţie.
„Noi am observat că într-o astfel de clădire nu se poate locui. În al doilea rând, nu s-au respectat toate procedurile legale de obţinerea vizei de flotant”, a spus prefectul Proca. În plus, prefectul va cere astăzi Judecătoriei Piteşti anularea celor nouă permise suspendate.
În ultimele două luni, prefectura Argeş a emis 380 de ordine de suspendare a permiselor obţinute fraudulos, iar 71 de persoane şi-au depus carnetele de şofer. Dintre aceştia, 70 de şoferi au făcut contestaţie, printre cei nemulţumiţi fiind şi Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4 al Capitalei, şi fotbaliştii Adrian Ropotan şi Cosmin Moţi.
CITIŢI ŞI:
Prefectul de Argeş a cerut anularea permisului lui Piedone
Mielul şi categoria, la „Fabrica de permise“
Servicii complete la „Fabrica de permise şi înmatriculări”