Un argument important care justifica mai departe atasamentul unui grup de intelectuali valorosi fata de Traian Basescu, altii decat cei angajati in PDL, ramane condamnarea comunismului. Doar istoria ii va reda acestui mare gest simbolic adevarata masura. Prezentul, din nefericire, il minimalizeaza sau il descrie ca fiind o superba inutilitate. Veti spune: de asta ne arde acum, in vremuri de criza? De comunism, de Traian Basescu si intelectualii lui? Asta ne lipseste? Da, ne lipsesc repere morale. Ele, bornele asezate intre bine si rau, au fost evacuate fortat din spatiul public, s-au revocat singure sau au capitulat. Una din cele cateva exceptii notabile se numeste Gabriel Liiceanu.

S-a vazut, si in cazul sau, cat de putine au lipsit ca intelectualii sa-si pastreze intacte credibilitatea si reputatia. Le-a lipsit un dram de curaj cand Traian Basescu a girat prezenta mediocritatilor in Guvern. Au trecut cu vederea derapajele verbale sau exercitiile populiste de tuns oi.

Au tolerat nefericita candidatura a Elenei Basescu. Au inghitit in sec, pusi fiind in fata unor pozitii bizare adoptate de seful statului. Vezi indulgenta aratata fata de mari cercetati penal, ca Puiu Popoviciu, suspectat de favoruri acordate fiicei sale mari. Altfel spus, si-au pierdut cate putin din credibilitate prin taceri complice in momente esentiale.

Dar de ce ei, intelectualii, erau datori sa ia pozitie publica? Ce-i obliga sa fie un fel de gardieni vesnic treji ai vietii publice? De ce ar fi datori sa vegheze zi si noapte la moralitatea unui om, fie el seful statului? N-au nici o datorie si nu-i obliga nimeni sa-si joace rolul pana la capat. Doar ca atunci cand isi imprumuta unui singur om ceva din propria lor moralitate, e bine sa-si pazeasca investitia in fiecare zi.

Apoi, natura are oroare de vid. Cand ei tac, altii vorbesc in locul lor. Locul