Un reporter al cotidianului New York Times, răpit în noiembrie la Kabul de talibani şi ţinut ostatic în munţii din Afganistan şi Pakistan, a reuşit să scape din captivitate, informează cotidianul în ediţia sa online. David Rohde, împreună cu un reporter local, Tahir Ludin, şi şoferul Asadullah Mangal au fost răpiţi la 10 noiembrie lângă Kabul.
Ziarul, care o citează pe soţia lui Rohde, scrie că acesta şi Ludin au trecut ieri noapte peste zidul taberei în care se aflau, în Waziristanul de Nord din Pakistan. Şoferul nu a scăpat cu ei.
Cotidianul afirmă că un cercetaş al armatei pakistaneze i-a condus pe cei doi la cea mai apropiată bază, de unde au fost trimişi astăzi cu avionul spre baza americană Bagram, în Afganistan.
Editorul-şef Bill Keller a spus că ziarul nu a scris nimic despre răpire pentru a nu-i pune într-un pericol şi mai mare pe cei trei şi a refuzat să discute despre eforturile de eliberare, dar a precizat că nu s-a plătit nicio răscumpărare.
Rhode, în vârstă de 41 de ani, se afla în Afganistan pentru a scrie o carte.