După ce reşiţenii au sesizat redacţiei Adevărul de Seară că firele de curent sunt neizolate, echipele de la Electrica au rezolvat problema. Locuitorii de pe lângă biserica din Microraionul 3 al Reşiţei erau nemulţumiţi de faptul că de ani de zile copiii lor se joacă lângă stâlpi de curent periculoşi. Oamenii au spus că panourile de la baza stâlpilor nu sunt închise, astfel, firele de curent neizolate sunt un pericol pentru cei mici. În urma sesizărilor făcute de aceştia, dar şi a reacţiilor pe care oamenii din zonă le-au avut în Adevărul de Seară din data de 16 iunie, situaţia a fost remediată.
„În urma articolului publicat în cotidianul Adevărul de Seară, intitulat «Copiii se joacă periculos printre firele de curent lăsate libere», dorim să precizăm că societatea Enel Distribuţie Banat – UTR Reşiţa a verificat şi remediat situaţia semnalată. Astfel, firele la care se face referire, precum şi cele aferente stâlpilor, au fost securizate“, a spus Bogdan Micu, purtătorul de cuvânt al societăţii. Astăzi, în zona Bisericii din Microraionul 3 al municipiului Reşiţa, aceiaşi stâlpi nu mai sunt un pericol pentru copii. Panourile cu firele neizolate au fost schimbate, iar reşiţenii sunt mulţumiţi şi surprinşi în acelaşi timp.
Situaţie rezolvată în tot judeţul
„Noi am făcut sesizări foarte mult timp şi nimeni nu a luat măsuri. Eu am văzut nişte angajaţi că lucrează la stâlpi, dar de abia acum am văzut că panourile sunt refăcute“, a spus în această dimineaţă Gheorghe Ioşca, un pensionar care locuieşte într-un bloc de lângă biserică.
Pe lângă toate aceste lucrări, societate Enel are în vizor stâlpii cu probleme din întreg judeţul Caraş- Severin. La ora actuală, societatea are încheiat un un program de securizare a tuturor firelor stâlpilor de iluminat public din judeţul. „Lucrările respective vor fi executate prin interm