Orice excursie completă în Retezat presupune disponibilitate la efort, independenţă faţă de noţiunea de confort şi dorinţă de a evada într-o minune a naturii care, prin splendoarea ei, se cere a fi respectată. Nu poţi spune că ai văzut Masivul Retezat dacă ai mers doar cu maşina pe cele câteva drumuri care-l înconjoară, sau pe şi mai muţinele drumuri practicabile care intră, cât de cât, pe văile sale. Sursa: Remus Suciu Retezatul îşi aşteaptă turiştii cu 16 trasee omologate, unul dintre cele mai „populare” ar fi cel de la Cârnic spre Pietrele, apoi spre Bucura, cu coborâre pe la Poiana Pelegii. Pe traseu există trei locuri unde se poate înnopta.
„Curba soacrei”
Pe cei 18 kilometri până în Cârnic se poate merge cu maşina. Mai sus însă, cu fiecare kilometru, cresc şi dimensiunile bolovanilor care ies din „carosabil”. Cel mai indicat ar fi să laşi maşina în Cârnic şi să urci pe drum, pe jos.
Vei vedea că ai luat decizia corectă după două – trei ceasuri de mers, când ajungi aproape de Pietrele într-o serpentină numită „curba soacrei”. Probabil că mai multe soacre lăsate acasă de ginerii plecaţi doar cu soţia la munte au coalizat şi-au blestemat în cor drumul spre Pietrele.
Bolovani de jumătate de metru, chiar mai bine, stau unul lângă altul, ameninţând să rupă-n două şi cele mai solide maşini off-road. Şi, oricum, dacă ajungi cu maşina la Pietrele rişti o amendă, pentru că în afară de Discovery-ul Salvamontului, nicio maşină nu are voie până acolo.
Ceaiuri din plante de la cabanieri
După „curba soacrei”, pe stânga apare o băncuţă sub niştre brazi mari. Te aşezi pe ea pentru că eşti deja obosit şi constaţi că ai două variante: ori mai mergi un kilometru pe drum, ori urci 300 de metri pe cărarea abrubtă din pădure, direct spre complexul de cabane.
@N_P