Peste 100 de milioane de europeni suferă de boli articulare. Sursa: Sorin Antonescu
Peste 100 de milioane de persoane, de toate vârstele, din Europa, suferă de una dintre cele peste 200 de afecţiuni reumatice. Artroza este cea mai frecventă boală articulară: 80 la sută dintre bolnavii cu artroză au o limitare a mobilităţii, iar 25% nu-şi pot îndeplini activităţile cotidiene.
În plus, în jur 80 la sută din populaţia Europei prezintă, de-a lungul vieţii, du reri de spate. Poliartrita reumatoidă este cea mai frecventă boală reumatică de tip inflamator: 1% din populaţia generală suferă de această afecţiune. „Dacă nu este tratată, această boală reduce durata medie de viaţă cu cincizece ani. În plus, 60 la sută dintre cei care au poliartrită rămân fără loc de muncă în primii zece ani de la debutul afecţiunii”, a declarat Cătălin Codreanu, directorul Centrului Metodologic de Reumatologie din Bucureşti, într-o conferinţă de presă organizată ieri.
Cei care merg la medic de la primele simptome şi urmează tratamentul indicat pot duce o viaţă normală. Codruţa Filip, o pacientă care a fost diagnosticată în urmă cu şapte ani cu poliartrită îşi aminteşte că la două săptâmâni după o răceală zdravănă nu s-a mai putut ridica din pat, iar din cauza durerilor îngrozitoare din tot corpul a fost dusă la spital.
„Mi-au spus că am poliartrită. Mi-a foarte greu să mă obişnuiesc cu gândul că sufăr de această boală, mai ales că ştiam ce înseamnă. Am fost nevoită să renunţ la facultate. Nu mai aveam viaţă socială din cauza bolii. Îmi era foarte greu să mă îmbrac, să-mi deschid o sticlă de apă. Aveam nevoie de ajutor în tot ceea ce făceam. După ce am urmat tratamentul, nu pot spune că e ca şi cum nu aş avea nimic, dar sunt foarte aproape de asta”, povesteşte femeia.
S-a lansat www.reumatism.ro
Liga Română contra Reumatis