„Parcurile Viitorului" 2009 şi-a desemnat câştigătorii. Proiectul de responsabilitate socială iniţiat de Petrom a ajuns la final, câştigătorii marelui premiu, în valoare de 4.000 de euro, fiind trei absolvenţi ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" din Bucureşti.
Vizunea celor trei câştigători despre parcul viitorului se va concretiza într-un amplu spaţiu verde ce va fi amenajat de Petrom, în parteneriat cu Primăria Constanţa, în cartierul CET - zonă industrială, poluată, în care cei 20.000 de locuitori nu au niciun spaţiu verde. Conform proiectului elaborat de cei trei tineri arhitecţi, parcul va avea două intrări principale, una în partea de nord, care va face legătura cu zona de locuinţe, şi una în partea de sud, care va prelua fluxul dinspre strada Caraiman.
Petrom va investi peste 400.000 de euro în construirea parcului, în timp ce Primăria va contribui la realizarea proiectului, cu lucrări în valoare de 180.000 de euro.
Locul II al concursului de proiecte a fost câştigat de Luminiţa Tăbârcă, studentă a aceleiaşi universităţi din Capitală. Pentru viziunea sa, tânăra a fost răsplătită cu 1.000 de euro. Pe locul al III-lea s-au clasat doi studenţi ai Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Alice Maria Oprica şi George Fozocos au fost recompensaţi cu câte 500 de euro.
La Gala de Premiere a proiectelor primarul Radu Mazăre a anunţat că le va oferi tuturor premianţilor o vacanţă de o săptămână la mare.
„Va rămâne verde doar mazărea"
În momentul sosirii la eveniment invitaţii au primit câte o piatră, câteva acuarele şi o pensulă şi au fost poftiţi să picteze din imaginaţie câte ceva pe acea lespede care, în opinia organizatorilor, simboliza piatra de temelie a parcului şi contribuţia fiecăruia la viitorul spaţiu verde amenajat în zona CET. Au cochetat cu pensula res