Îndureraţi, fanii lui Michael Jackson s-au adunat în faţa casei familiei Jackson din Encino, California, scrie Reuters. La fel s-a întâmplat şi la Hollywood, pe Bulevardul Celebrităţii. Cu lacrimi în ochi, cei care l-au iubit pe Michael au lăsat lumânări, flori şi mesaje la cele două stele care amintesc de succesul uriaş al vedetei. Imediat după ce au aflat că idolul lor a ajuns în comă la spital, fanii s-au îndreptat cu sutele spre centrul medical UCLA, unde era internat Michael. Oamenii au rămas în stradă până dimineaţa. Iar din maşini se auzeau hiturile lui Michael Jackson. "În memoria lui Michael Jackson", scrie pe tricourile care au început deja să se vândă la Los Angeles. Sursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
În timp ce toate televiziunile americane se întrec în ediţii speciale, sute de admiratori, îmbrăcaţi cu tricouri cu chipul lui Michael, s-au adunat, în această după-amiază, în faţa spitalului, unde s-a stins superstarul.
"Nu e o glumă, regele muzicii pop nu mai e!," a reacţionat Michael Harris, un locuitor din New York, când a citit mesajul primit de la un prieten pe telefonul mobil. "E ca atunci când a fost asasinat preşedintele Kennedy. O sa-mi amintesc toată viaţa că am fost în Times Square când a murit Michael Jackson."
O lume întreagă plânge
Vestea dispariţiei lui Michael a îndurerat generaţii întregi din toată lumea, scrie AP. De la Seul la Sydney, fanii regelui sunt împietriţi. Chiar şi liderii lumii au reacţionat. Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a recunoscut că este o veste tristă, deşi a criticat media că acordă prea multă atenţie subiectului. "Am pierdul un erou al lumii", a declarat fostul preşedinte sud-coreean, Kim Dae-jung. "Astăzi, lumea a pierdut una dintre figurile cele mai influente şi emblematice din industria muzicală, a declarat într-un comunicat guvernatorul Californiei", Arnold Schwarze