ÎN FILM. Naziştii şi aliaţii s-au împuşcat la Studiourile MediaPro, pentru „Ces amours-là”, episod de război consumat la „ordinele” regizorului Claude Lelouch.

„Aţi văzut-o? Aţi văzut-o? E cea mai frumoasă moarte pe care am filmat-o”, se întoarce Claude Lelouch către echipă şi deschide larg braţele.

Cu doar câteva secunde înainte, un soldat îşi dăduse duhul absolut magistral în braţele camaradului său, în noroiul din faţa unei biserici. „Vreţi să vedeţi ce-aţi făcut? Veniţi aici!”, strigă regizorul către eroii scenei de război din „Ces amours-là”, Jacky Ido şi Gilles Lemaire.

Între timp, camioneta ruginită care a luat foc deja de vreo şase ori fumegă lângă o băltoacă, pompierii sting pentru a nu ştiu câta oară focurile de pe acoperişuri, iar soldaţii se întorc lângă tunuri, la o ţigară.

Echipa umblă în cizme de cauciuc, nu pentru că ar ploua - dimpotrivă, e zăpuşeală -, ci pentru că doi oameni, cu furtunuri în mână, se ambiţionează să reîmprospăteze noroiul la fiecare scenă. La fel cum fac cu naftalina, care ar trebui să înlocuiască zăpada de pe la colţurile caselor. În scenariu e o zi a naibii de mohorâtă.

Între Hitler şi Monica Columbeanu

Satul pe care l-a invadat echipa celebrului cineast a servit drept decor unui alt film, „Jacquou le Croquant”, un Robin Hood al francezilor. Are o alură de aşezare medievală, cu o biserică uriaşă în mijloc, atât de înşelător clădită încât n-ai zice că e din lemn, carton şi rigips, ci din piatră adevărată.

După cum stau rezemaţi de zidul bisericii, dezarmaţi şi plictisiţi, nemţii presimt că o să piardă războiul. De fapt, rolul lor e cam sărac, nu trebuie decât să moară pe rând şi cât mai cu talent. Iar în pauze nu prea vorbesc despre Hitler, ci de personaje ceva mai concrete, ca şoferul Monicăi Columbeanu sau Armani. Şi poţi să juri că unul