Bănăţeanul este cel mai mare fan din Vest al megastarului. Robert Virag l-a imitat patru ani pe „regele pop-ului” în trupa Trompy.
Vizitaţi site-ul oficial al lui Skizzo Skillz: www.skizzoskillz.com
Profil
Născut - 25.09.1980, Timişoara
Educaţie - A terminat Calculatoare la Universitatea Tibiscus. Master în Design
Experienţă - Dansator în trupa Trompy (1992-1996), Skizzo Skillz, din 2002 până în prezent
Familie - Necăsătorit
Robert Virag a fost vedetă de mic. La 12 ani a intrat în trupa de dans Trompy unde, timp de patru ani, a jucat rolul megastarului Michael Jackson. Trompy era prima trupă de dans rap şi breakdance din ţara. Străbătea România pentru spectacole şi turnee, lucru neobişnuit pentru un tânăr de vârsta lui. Pentru Robert, Michael Jackson a însemnat totul. Până în adolescenţă a colecţionat tot ce se poate despre „Regele muzicii pop”. Sute de postere, decupări din reviste, casete audio şi video au stat la loc de cinste în camera sa. Recunoaşte că pasiunea pentru Michael Jackson a fost dusă la extreme. „Prima dată când l-am văzut pe Michael la televizor a fost prin 1988, într-o reclamă la o băutură răcoritoare, pe posturile sârbeşti. Aveam şapte ani şi de fiecare dată uitam cum îl cheamă”, a spus Robert.
Nu a ratat concertele de la Bucureşti
Timişoreanul a imitat perfect fosta vedetă care decedat săptămâna trecută. Apărea îmbrăcat în haine speciale, pălărie şi mănuşi şi executa fără cusur celebrul dans „moonwalker”. Robert Virag a fost prezent la ambele concerte susţinute de Michael Jackson, la Bucureşti. În 1992, a câştigat biletul la un concurs de dans. „Au fost foarte mulţi cei care au venit la Casa Tineretului să îl imite pe Michael. Până la urmă am câştigat eu. Avem 12 ani şi eram prea mic. Nu aveam voie să merg la concert fără însoţitor aşa că am mers cu bunica