Magistraţii Tribunalului Iaşi au admis astăzi cererea hackerului Eduard Lucian Mândru de înlocuire a cauţiunii de 15.000 lei, depuse în luna aprilie cu o garanţie imobiliară. Sursa: Maria Craus Astfel, părinţii lui Eduard îşi vor ipoteca apartamentul proprietate personală pentru ca fiul lor să rămânâ în libertate.
„Cu încheierea de şedinţă de la instanţă prin care i-a fost acceptată constituirea unei garanţii imobiliare ei vor merge la cadastru pentru instituirea ipotecii, iar cu actele de la cadastru se vor prezenta la CEC pentru a ridica cei 15.000 lei cu care a garantat la instanţă că nu va încălca condiţiile impuse în momentul punerii în libertate. Este primul caz pe care îl avem când cineva garantează cu apartamentul la cauţiune”, a precizat magistrat Daniela Amancei, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Iaşi.
Daune de 35.000 de dolari
Vestea admiterii cererii de înlocuire a cauţiunii a fost primită cu bucurie de familia şi de avocata hackerului.
„Familia era într-o situaţie foarte dificilă, tatăl nu are vreun venit, iar mama lui Eduard are un salariu foarte mic şi este bolnavă. Eduard nu se poate angaja pentru că nu are voie să acceseze internetul. Tatăl lui s-a împrumutat de bani ca să depună cauţiunea pentru el, însă cum pentru toată lumea este criză acum cei de la care a luat banii îi vor înapoi urgent”, a declarat Claudia Ciofu, avocata tânărului.
Eduard Lucian Mândru este acuzat că accesat în anul 2006 serverele Pentagonului. Pentru a securiza sistemul în urma atacului hackerului ieşean şi pentru înlocuirea tuturor parolelor de acces, americanii au cheltuit 35.000 de dolari pe care acum îi cer de la Mândru. Tânărul de 23 de ani este cercetat în stare de libertate de procurorii DIICOT Iaşi pentru faptele sesizate de americani.