Poliţiştii de la serviciul rutier din Orşova au observat luni noapte, pe DN 57, un camion fără numere de înmatriculare. Autovehiculul mătura strada, iar în cabina lui se aflau edilul din Orşova, Constantin Brăgaru, şi un şofer al primăriei. Oamenii legii au recurs la semnale acustice şi luminoase şi au tras pe dreapta maşina neînmatriculată.
„Conform prevederilor legale, un autoturism nu poate circula pe drumurile publice fără numere de înmatriculare, iar acest autovehicul nu le are, ceea ce constituie o infracţiune din partea celui care l-a condus. Nici acte nu a dorit domnul primar să ne arate“, a spus Ionuţ Fişter, din cadrul Poliţiei Rutiere Orşova.
„Seria maşinii nu corespunde cu cea de pe actele pe care şoferul mi le-a înaintat, deci autovehiculul nu are ce să caute pe drumurile publice, iar acest drum nu este comunal, aşa cum spune domnul primar, este Drumul Naţional 57, care face legătura între Orşova şi Moldova Nouă“, a mai spus Ionuţ Fişter.
Constantin Brăgaru are altă versiune şi spune că maşina de mare tonaj nu poate circula decât cu cinci kilometri la oră. Acesta susţine că autovehiculul este o donaţie şi că era în probe. Dacă va fi mulţumit de maşină, aceasta va primi şi numere de înmatriculare de la primărie.
„Autovehiculul este o donaţie şi am ieşit să facem probe, să vedem cât de bine poate să măture oraşul. Am mers doar un kilometru şi poliţiştii fac abuz în serviciu şi mă opresc pe mine, care pot să circul cu această maşină. Dar nu este nici o problemă, din toamnă, poliţia va intra sub coordonarea primăriei şi lucrurile nu vor mai sta aşa, vom fi corecţi“, a spus primarul Brăgaru.
Utilajul a fost sechestrat de poliţie, iar edilul Orşovei s-a ales cu acte premergătoare întocmirii unui dosar penal pentru dispoziţia dată şoferului primăriei. De asemenea, oamenii legii i-au întocmit dosar penal şoferului şi i-au suspendat per