Banca Centrală Europeană (BCE) a hotărât să menţină dobânda de politică monetară la minimul istoric de 1%. Decizia nu i-a luat prin surprindere pe analişti. Practic, dintre cei 82 de economişti consultaţi de Reuters, 81 au prevăzut păstrarea indicatorului la nivelul actual, în conformitate cu actualul context din zona euro. Concret, în ciuda înrăutăţirii condiţiilor de pe piaţa muncii şi a riscurilor de deflaţie, cele mai recente date arată că momentul critic al recesiunii a trecut.
BCE a menţinut, de asemenea, rata pentru aşa-numitele depozite overnight, considerată a fi un reper pentru pieţele monetare, la 0,25%.
Încrederea în zona euro a crescut
În plus, încrederea consumatorilor şi a companiilor în economie, în statele care au adoptat moneda unică, s-au îmbunătăţit peste aşteptări luna trecută, iar producţia industrială a scăzut mai puţin drastic decât fusese estimat.
Totuşi, creditarea către companii şi consumatori continuă să scadă, iar preţurile au scăzut în luna iunie, pentru prima oară de la adoptarea euro ca monedă unică.
De asemenea, în primele trei luni ale lui 2009, economia s-a comprimat cu 4,8% faţă de perioada similară din 2008. În luna mai, Banca Centrală Europeană (BCE) a coborât dobânda-cheie cu 0,25 puncte procentuale, stabilind astfel un nou minim istoric, de 1%.
În acelaşi timp, în Statele Unite, Federal Reserve (Fed) a redus în repetate rânduri dobânda de politică monetară, iar în prezent aceasta fluctuează între 0% şi 0,25% pe an.