Liderul de la Casa Albă îl plasează ideologic pe premierul rus în perioada Războiului Rece, dar nu îi subestimează influenţa politică. Sursa: Reuters
Preşedintele american Barack Obama a elogiat prestaţia politică a omologului său rus, cu câteva zile înaintea summitului de la Moscova, apreciind că Dmitri Medvedev este un politician care acţionează în virtutea dinamicii actualei ordini mondiale, spre deosebire de predecesorul său, Vladimir Putin. „Cred că Putin este ancorat cu un picior în vechiul sistem, iar cu celălalt a păşit în prezent”, a declarat liderul de la Casa Albă, într-un interviu acordat agenţiei Associated Press.
„Este important ca Putin să înţeleagă faptul că vechea abordare specifică Războiului Rece a relaţiilor ruso-americane este perimată, că este timpul să continuăm într-o direcţie diferită”, a adăugat el. „Nu ştim să facem şpagatul, stăm ferm pe ambele picioare şi privim spre viitor”, i-a replicat ironic Vladimir Putin, citat de AFP. Întrebat de ce se va întâlni totuşi la Moscova şi cu premierul rus, Obama a răspuns că trebuie să asculte şi ce are de spus Putin, o recunoaştere implicită a rolului important pe care-l joacă fostul lider de la Kremlin pe scena politică internă.
SUA, mai apreciate în Rusia
Barack Obama l-a lăudat pe omologul său rus pentru poziţia fermă adoptată în dosarul iranian şi în cel nord-coreean, ameninţări pe care administraţia Bush nu a reuşit să le aducă pe agenda bilaterală. Obama va părăsi mâine Washingtonul pentru un turneu de o săptămână, care va cuprinde escale la Moscova, Roma şi Accra, în Ghana.
Pe lângă cele opt-nouă ore alocate discuţiilor cu Medvedev, liderul de la Casa Albă va avea marţi şi o întrevedere de 90 de minute cu Putin, potrivit oficialilor americani. Un sondaj efectuat în Rusia înaintea vizitei liderului american arată că ruşii au o imagi