Aproximativ 258.000 de angajaţi în sectorul de stat vor beneficia anul acesta de prime de vacanţă, potrivit informaţiilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Este vorba, în principal, de magistraţi, poliţişti, ministerele şi instituţiile din subordinea lor, consiliile judeţene şi locale, precum şi instituţiile din subordine, precum şi de funcţionarii publici cu statut special din conducerea penitenciarelor. În perioada 2001-2006, mai mulţi salariaţi au obţinut în instanţă dreptul să primească prime de vacanţă pe perioadele pe care acesta a fost suspendat.
Efortul bugetar a fost de aproape 800 milioane de lei, conform datelor MFP. Prima medie brută pe care o primeşte un funcţionar MFP este de 1.734 lei, iar suma netă de 1.309 lei. În instituţie lucrează 31.834 de functionari publici. Suma alocată pentru aceste prime, stabilită la rectificarea bugetului, este de 55,2 milioane de lei.
Pentru funcţionarii publici din Ministerul Educaţiei, au fost alocate 2,142 milioane lei pentru prime de vacanţă, în contextul în care legea privind statutul personalului didactic nu conţine prevederi referitoare la acordarea acestui drept.
258.000
de bugetari vor beneficia de prime de vacanţă în 2009