Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistrita: LA PAS PRIN VECHIUL BURG: Sugălete, inima comerţului

Publicat in Adevarul, duminică 5 iulie 2009 ·

Cele douăzeci de arcade au adăpostit comercianţi din întreaga Europă şi au însufleţit comerţul în vechiul burg. În secolul al XV-lea, ansamblul Sugălete a fost locul în care drumeţii europeni poposeau să guste vinurile bistriţene şi porneau, apoi, spre ţările balcanice Construit la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul celui de-al XV-lea, complexul Sugălete reprezintă un ansamblu civic, parte a vechii cetăţi bistriţene. Monumentul istoric din Piaţa Centrală este compus din 13 clădiri, cu 20 de bolţi, în ogive gotice sprijinite pe 21 de stâlpi din piatră. În vremurile în care burgul era locul de răspântie al principalelor drumuri comerciale din Transilvania, cărţile despre istoria Bistriţei amintesc despre atmosfera de sub  celebrele arcadele. „Aproape zilnic, care cu coviltire umpleau curţile lungi ale caselor din Sugălete. Aici erau amenajate, pe lângă depozite spaţioase, şi grajdurile pentru animalele de povară. În încăperile dinspre piaţă, drumeţii se puteau ospăta pe cinste cu rafinatele preparate culinare ale bistriţenilor. Vinurile autohtone de Lechinţa, Teaca şi Steiningerul erau renumite şi se bucurau şi atunci de o binemeritată apreciere”, consemna Oscar Skrabel, în volumul „Nostalgii citadine”, din 2007. 

Sugălete este departe de a fi valorificat

Adevărata valoare a acestui monument gotic constă în detaliile arhitecturale ale caselor din complexul Sugălete: steaua cu şase colţuri, semiluna în forma unei măşti umane sau statuia Sfântului Nicolae. Puţini bistriţeni ştiu că prima casă din cele 13 a adăpostit, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, prima farmacie din oraşul Bistriţa. Aceasta se chema “La vulturul negru”. Clădirea a fost restaurată parţial, niciodată total, pentru că a avut mai mulţi proprietari. Una dintre intervenţiile mai importante la casa numărul 24, a avut loc în 2007. Pe peretele vestic al complexulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°