Din această seară, serialul înlocuieşte la Antena 1 „Un show păcătos“, pe perioada verii. Emisiunea lui Dan Capatos se va întoarce în septembrie. Până atunci îi iau locul eroii cu puteri supranaturale. Primul sezon din cele trei produse are 23 de episoade şi va fi difuzat de luni până joi, de la ora 23.15. Serialul are parte de o distribuţie foarte variată şi o poveste de inspiraţie science-fiction.
În apropierea unei eclipse, mai mulţi tineri din părţi diferite ale lumii încep să observe că li se întâmplă lucruri ciudate. Unii îşi dau seama că au o putere supraomenească şi se bucură că viaţa li se schimbă, alţii nu înţeleg exact ce li se întâmplă sau le e teamă că dacă se află că sunt „deosebiţi“, vor fi priviţi ciudat de lumea întreagă.
Cel care va face legătura între oamenii cu puteri deosebite este indianul Mohinder Suresh (Sendhil Ramamurthy), profesor universitar de genetică. El îşi părăseşte ţara pentru New York, unde tatăl lui, Chandra Suresh, tot genetician, a murit recent. Însă bărbaţi misterioşi vor să pună mâna pe documentele tatălui său, iar unul dintre aceştia, Omul cu ochelari de baga, îl şi ameninţă.
După ce află despre un criminal în serie pe nume Sylar, Mohinder se decide să-i găsească pe cât mai mulţi dintre oamenii cu puteri speciale. Fraţii Petrelli, Nathan (Adrian Pasdar) şi Peter (Milo Ventimiglia) nici că ar putea fi mai diferiţi. Primul este un politician ambiţios, în timp ce fratele său mai mic este infirmier privat şi nu şi-a găsit încă drumul în viaţă. Peter visează de mai multe ori că zboară şi devine obsedat de această posibilitate.
Majoreta, stripteuza şi tocilarul
Claire Bennett (Hayden Panetierre) este o majoretă din Texas care descoperă că toate rănile i se vindecă instantaneu. Împreună cu un prieten, ea îşi filmează încercările succesive de a se răni.
@