Rusia şi Statele Unite au acum şansa de a încheia acorduri importante, printre care şi acela de reducere a înarmării strategice, a anunţat, astăzi, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în urma discuţiilor purtate cu omologul său american, Barack Obama, aflat în prima sa vizită oficială în Rusia. Sursa: Reuters
"Ţările noastre au întâmpinat o multitudine de probleme, printre care şi cele ale securităţii globale sau care privesc armele strategice. Cred că avem şansa de a lua acum decizii le importante care se impun", a spus Medvedev în discursul de deschidere a convorbirilor bilaterale.
Liderul de la Kremlin şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că, în urma întâlnirii cu preşedintele Obama, care a sosit la Moscova la începutul acestei zile, multe dintre problemele cu care se confruntă amblele ţări vor fi rezolvate.
În replică, Obama a declarat că va încărca, alături de omologul său, să ducă o muncă susţinută în următoarele zile, iar întâlnirea de la Moscova să reprezinte un progres al relaţiilor bilaterale în folosul celor două popoare.
Obama este pro-Georgia
Liderul de la Casa Albă a militat pentru respectul faţă de integritatea teritorială a Georgiei, în condiţiile în care Rusia a recunoscut în august 2008 independenţa a două republici separatiste georgiene.
"Suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei trebuie respectate", a spus Obama.