Mircea Hohoiu, fostul antrenor al lotului naţional de nataţie în anii '80, vorbeşte despre modul în care sportivilor le erau administrate substanţele interzise în perioada comunistă
Fost antrenor al lotului naţional de nataţie la sfîrşitul anilor '80 şi coordonator al Centrului Olimpic de la Reşiţa, Mircea Hohoiu vorbeşte deschis despre ce însemna politica dopingului în sportul românesc în perioada comunismului. Stabilit în Germania din '88, el este invocat într-o notă informativă a Securităţii din '86 printre tehnicienii din înot cu o atitudine vehementă împotriva folosirii substanţelor interzise.
- Domnule Hohoiu, cum aţi rezistat în sistem vîslind atunci contra curentului, care presupunea folosirea în masă a dopajului spre a se obţine performanţe cu orice preţ?
- Să vă relatez un episod! Apăruse pe piaţă un medicament, testosen, extras de hormoni masculini. Eram cu Luminiţa Dobrescu la Reşiţa şi mi s-a pus în vedere că la Institutul de Medicină Sportivă e disponibil acest produs, dacă sîntem dispuşi să-l administrăm sportivilor. Am refuzat, dar am fost tolerat fiindcă aveam rezultate foarte bune. Ioan Schuster, care coordona centrul de pregătire, făcea permanent presiuni la federaţie: "Măi, fraţilor, aveţi în ţara asta şi oameni care ştiu meserie adevărată!".
"Medicii nu aveau o idee clară"
- Dopingul devenise politică de stat?
- Problema se punea în felul următor: hoţul neprins e negustor cinstit! La mai multe şedinţe cu antrenorii din toate ramurile s-a ridicat problema dopingului: "Ni se cer medalii, dar n-avem la dispoziţie mijloace ştiinţifice şi medicale ca redegiştii sau bulgarii". Doreau să ştie clar cum se foloseşte povestea asta, numai că la noi doctorii din sport nu aveau o idee clară despre ceea ce trebuie dat. Situaţia n-a fost coordonată ştiinţific în România, cum s-a întîmplat în RDG, de exe
