Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Policlinica Batiştei, aproape de închidere

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 iulie 2009 ·

Policlinica Batiştei din Capitală nu mai primeşte pacienţi de aproape două luni şi ar putea fi închisă definitiv, dacă Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti (DSP) va continua să tărăgăneze emiterea unor avize de funcţionare. Sursa: Vlad Stănescu

„Am renovat, am plătit utilităţile, iar aparatele, chiar dacă sunt mai vechi, sunt funcţionale”, descrie situaţia Adriana Florea, director adjunct al unităţii sanitare. Policlinica Batiştei, înfiinţată în urmă cu 25 de ani, a fost supusă în 2008 unui proces de reorganizare, după ce o parte din clădire a fost retrocedată. Cabinetele medicale din aripa retrocedată au fost mutate în aripa rămasă, iar după re a lizarea unor reparaţii, Agenţia de Sănătate Publică (fostul Sanepid) a permis funcţionarea acesteia.

„Acum, tot necazul ni se trage, de fapt, dintr-un mare interes imobiliar. Suntem în buricul târgului, unde metrul pătrat costă câteva mii de euro, iar interesele pentru a obţine în întregime această clădire sunt mari”, se revoltă directorul Adriana Florea. Medicii din policlinică spun că Direcţia de Sănătate Publică le-a tot amânat solicitările şi că, în lipsa unui aviz de funcţionare, sunt nevoiţi să ţină pacienţii la uşă.

Şeful DSP, medicul Daniel Popescu, a refuzat să explice de ce n-a semnat avizele de funcţionare şi ne-a expediat la Biroul de presă, unde nu a răspuns nimeni. Policlinica Batiştei, centru cu plată, are 70 de medici angajaţi, din mai toate specialităţile, iar numărul de pacienţi trataţi lunar era de aproape 700. „Majoritatea pacienţilor erau vârstnici, fără mari po si bilităţi financiare, care erau obişnuiţi să vină aici datorită preţurilor mici pe care le aveau consultaţiile”, spune directorul Adriana Florea.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Statele UE sunt obligate să aplice mandatul de arestare emis de CPI împotriva premierului Netanyahu, spune Josep Borrell

Adevarul acum o ora
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 3 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°