Plajele sînt pustii. Umbreluţele bătute de vînt nu mai adăpostesc nici o idilă fierbinte, nici un muşchi de jmecher dus la sala de forţă, nici un trup apetisant de aspirantă la titlul de miss în vreun orăşel prăfuit de provincie. Staţiunile montane luptă cu preţurile, tot scăzînd cîte un pic, pînă cînd nu mai au de unde să scadă. Munţii nu mai răsună de ecoul manelelor din casetofoane, urşii nu mai au gunoi lăsat de turişti, în care să scormonească… Valea Prahovei, ca şi întreg litoralul mai rezistă doar datorită weekendului. Mai precis, datorită bucureştenilor de weekend. La Sibiu, cea mai mare atracţie a acestui an este un festival de rock. La Roşia Montană, turiştii străini, care au început să tot vină, sînt priviţi cu duşmănie de localnicii prostiţi de sărăcie, aşteptînd minunea „de la Gold“. Staţiunile termale au ajuns nişte ruine. Drumul mănăstirilor e bătut tot de străini, tot mai mult; românii, pe vreme de criză, sînt evlavioşi la ei în curte şi cu gîndul la bani. E greu şi pentru politicieni: băile preelectorale de mulţime nu mai au consistenţa de altădată! Unde sînt Zilele Oraşului, Festivalul Berii pe asfalt, Sărbătoarea Porţilor Deschise şi alte asemenea ocazii minunate de a fi „alături de oameni, împreună cu ei“? Acum, pentru o scaldă sănătoasă, trebuie să te duci la paştele cailor, prin tot felul de sate amărîte, la tot felul de sărbători locale de care nici naiba n-a auzit înainte! Asta e, însă trebuie bifat tot: Ziua Cartofului, Sărbătoarea Cepei, Săptămîna Tunsului Oilor, Înscăunarea Preafericitului Cutare, Weekendul Ţuicii, Noaptea Palincii şi După Masa Clopului cu Pană de Păun. Bani nu prea mai sînt. Speranţe – cam puţine, cu tot cu previziunile tîmp-optimiste a tot felul de specialişti care se perindă pe ecrane, plătiţi probabil de Guvern să liniştească populaţia. Însă populaţia va izbucni: fără vacanţă, fără grătare, fără distracţie, cu c