Eroul Makine Marius GHILEZAN Plecat din URSS înainte de începerea glasnostului şi ajuns într-un Paris al promisiunilor de împlinire, Andreï Makine (autorul meu preferat din spaţiul ex-sovietic) scrie pe hîrtie dintr-un depozit de reciclare şi scrie intens. Noaptea doarme printre mormintele lui Modigliani, Edith Piaf, în Père Lachaise, şi ziua colindă editurile. Găseşte peste tot, în loc de aprecieri, refuzuri, grimase şi neîncredere, dar nu disperă. Căderea Zidului Berlinului stîrneşte interesul occidentalilor faţă de drama Estului uitat şi, astfel, reuşeşte şi el să publice. Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice, apărută în 1990, este cartea de debut a unei uluitoare cariere. Sigur că recunoaşterea valorii operei sale literare vine abia peste cinci ani, în 1995, cînd, prin Testamentul francez, obţine Premiile Goncourt şi Médicis. Repede, este tradus la Polirom. Citesc şi rămîn uluit cum un filolog poate pune atît de bine diagnosticul peste un corp social şi să vorbească atît de frumos despre boală. Sigur că socialismul nu a fost doar o simplă boală, ci o adevărată cangrenă pandemică. Fiind bursier al Fundaţiei „Robert Schumann“, reuşesc să conving jumătate din Parlamentul European să citească Testamentul lui Makine. Politicieni, stafferi, lobbişti rămîn stupefiaţi. Datorită lui Makine zile întregi prezint drama Estului, dar şi a ţării mele. Opera de debut a strălucitului povestaş este un recviem la catafalcul unei ideologii. Textul are muzicalitate, originalitate, dar şi culoare. Este un elogiu uşor ironic adus celei mai mari ratări a secolului trecut: comunismul. Citind şi recitind, ţie, ca est-european, nu-ţi rămîne decît gustul cleios al înfrîngerilor, mirosul decoraţiilor de pleu, simţul păgubos al inutilităţii, iar lor, occidentalilor, candida mirare. E o carte pentru două lumi. Genială lucrare. Istoria tristă a unui veteran de război şi a familiei sa