Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceenii de 10 aleg facultăţi de elită din ţară şi străinătate

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 iulie 2009 ·

Şase tinere geniale au venit la masa „Adevărul de Seară“ să vorbească despre viitor Fac parte din categoria tinerilor care cred în puterea educaţiei dată de unul dintre cele trei mari colegii ale Craiovei, fără să le anuleze pe celelalte. Au idei pe care le susţin cu argumente ori de câte ori le formulează. A fost primul lucru remarcat la începutul întâlnirii cu Siramona, Andra, Georgiana, Alexandra, Luiza şi Rebeca, absolventele de liceu de nota 10 care au învăţat la colegiile Carol I, Elena Cuza şi Fraţii Buzeşti.

Se ştiau după nume, iar ieri au reuşit să stea faţă în faţă graţie întâlnirii din redacţia „Adevărului de Seară“. Consideră că reuşita lor se datorează şcolilor pe care le-au urmat, unora dintre profesori şi colectivului în care s-au format. Cât despre nereuşitele altora, cred că „profesorii sunt cei mai vinovaţi“ că nu fac suficiente eforturi pentru a-şi motiva elevii să înveţe.

„Ploua cu note mari şi cu bucurii“

N-au considerat bacul o formalitate, ci o modalitate fericită de a-şi antrena creierul. Cu modestie au mărturisit că se aşteptau la un 9.90, însă nu la media maximă. Fiecare avea mici îndoieli pe la română, matematică, la economie sau latină. În seara afişării rezultatelor ploua „cu note mari şi cu bucurii“, după cum spune Rebeca Jercău, de la Fraţii Buzeşti, care, fiind micuţă de înălţime, şi-a pus prietenii să-i vadă notele şi nu o dată, ci de mai multe ori. Când mama i-a spus că a luat 10, colegele ei, Luiza Marcu şi Alexandra Ursu, care se aflau în imediata apropiere, au izbucnit în lacrimi. Siramona Toma de la Carol a ţipat de fericire, iar Andra Dragomir, colega ei, a cerut în aceeaşi noapte mai multe confirmări. Tatăl Georgianei Zană, de la Elena Cuza, i-a dat vestea după ce a adunat întreaga familie.

10, nota care naşte pretenţii

Extrem de raţionale, toate cele şas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

VIDEO O ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat într-o destinație populară din Vietman. Cel puțin 27 de morți

HotNews acum 5 ore
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat sâmbătă în timpul unei furtuni în Golful Halong din Vietnam, a raportat presa de stat, transmite Reuters. Ambarcațiunea, care transporta 53 de persoane, s-a răsturnat î

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°