Anchetorii verifică o nouă pistă, care ar putea scoate la iveală un istoric al unei afecţiuni psihice a adolescentului de 13 ani, din Iaşi, care a recunoscut că şi-a ucis ieri mama. Teodosian G., elev în clasa VII-a la Liceul „Costache Negruzzi” din Iaşi nu a fost niciodată internat într-un centru de specialitate, şi nici profesorii sau apropiaţii băiatului nu au observat până acum ca acesta să fi avut un comportament deviant. Dimpotrivă, el era un elev eminent, iar familia era considerată una model.
Dosar redeschis
Cu toate acestea, anchetatorii au făcut azi legătura între acest caz şi un incident mai veche petrecut în familia băiatului. În urmă cu doi ani, tatăl copilului a reclamt la poliţie că persoane necunoscute i-au intrat în casă, în timpul nopţii, când toţi membrii familiei dormeau şi l-ar fi înjunghiat, după care i-ar fi răpit băiatul.
Potrivit surselor judiciare, băiatul a fost găsit ulterior pe o arteră circulată din oraş, în apropierea locuinţei, de nişte şoferi. Acest caz a fost clasat cu „autor necunoscut” până astăzi când dosarul a fost redeschis. În moment procurorii presupun că băiatul ar fi fost cel care ar fi încercat atunci să-şi omoare tatăl. Părintele va fi audiat de procurori în zilele următoare.
Băiatul de 13 ani va fi supus unei expertize psihologice, joi, la Spitalul de psihiatrie „Socola”, unde este internat în prezent.
CITIŢI ŞI:
Un băiat de 13 ani, din Iaşi, şi-a ucis mama