Rămas fără nouă jucătoare de bază din sezonul trecut, antrenorul Herbert Műller (47 de ani) promite că nu va renunţa la Rulmentul. Lăsat de izbelişte de conducerea clubului, tehnicianul Rulmentului se bazează doar pe fratele său Helfried (43 de ani) în încercarea de a salva vicecampioana României de la un fiasco. Adevărul Sporturi: Situaţia echipei pe care o antrenaţi la această oră nu este deloc roz. Nouă jucătoare de bază au plecat deja. Pe dumneavoastră ce vă mai reţine aici?
Herbert Müller: În primul rând nu am de gând să las fetele „cu fundul în baltă”. Eu mai am un contract pe trei ani pe care trebuie să-l respect chiar dacă nu mi-au fost îndeplinite cererile din el. Sper doar că situaţia se va redresa. Deja suntem în discuţii avansate cu patru-cinci jucătoare pentru a le readuce la echipă...
Cine v-a mai urmat în decizia de a rămâne la Rulmentul?
Puţine jucătoare, dar şi fratele meu, Helfried, care este antrenorul secund al echipei. Oriunde mergem să antrenăm o facem numai în formula asta.
Aşa facem aproape de la începutul carierei noastre. Doi-trei ani am fost rivali la două cluburi din Germania, însă ne-am dat seama că lucrăm foarte bine în echipă şi de atunci nu ne-am mai despărţit. În orice colţ al lumii vom fi solicitaţi, vom merge împreună şi asta o stabilim tot împreună. E mai simplu pentru el, că e burlac... (râde).
Aţi jucat amândoi handbal?
Da, în Germania până în divizia a doua. Dar trebuie să recunosc că el e mai tehnic, pe când eu eram mai muncitor. Ca să fac o schemă, eu trebuia să muncesc şi să trag de cinci ori cât el, care se prindea imediat. Simţea mingile şi colegii... De asta ne completăm perfect şi acum. Numai să avem cu cine face treabă...
Revenind... şi dacă nu va ieşi cum plănuiţi la Rulmentul? Ce şanse aveţi în Liga Naţiona