Când a început totul, nu ştie nici măcar el. Cum a început… alături de „tovarăşi adevăraţi”. Acum, singurele adevăruri care i-au rămas sunt durerea fizică intensă, sentimentul repetabil al eşecului şi, mai presus de toate acestea, dragostea necondiţionată a surorii lui.

A atins de două ori himera renunţării, însă a aflat că nu este atât de simplu pe cât pare. Tentaţiile sunt la tot pasul, iar pofta este prea mare, încât voinţa, oricât de puternică, devine neglijabilă. Povestea lui S. nu este nici unică, nici nouă, dar ilustrează, cu siguranţă, povestea dependentului de stupefiante. A dat de bănuit abia când a început să-şi facă o regulă din a dispărea de acasă în fiecare zi, la aceeaşi oră.

„Nu conta cum era vremea, nu avea importanţă că doarme sau are treburi importante de rezolvat. În momentul în care era sunat, ieşea pe uşă fără să îi pese de nimic”, îşi aminteşte sora lui, cu lacrimi în ochi, la mai bine de un an de când a descoperit că fratele ei nu era doar liceanul rebel, avid de independenţă, ci robul „morţii albe”.

Despre drog – heroină – ca „moarte albă” se vorbeşte de multe ori aprioric. În realitate, am aflat că substanţa aducătoare de plăceri, putere şi alte sentimente extreme trebuie să fie mai degrabă maronie. Heroina nu se consumă în stare pură, pentru că ucide pe loc. Însă, nici în combinaţie cu alte substanţe nu este sigură.

„Un cunoscut al meu a murit pentru că a luat doze amestecate cu arsenic. La scurt timp după ce a prizat, i-au ars organele interne. Părinţii au aflat abia la morga că fiul lor se droga”, povesteşte S.

“Moartea albă” are răbdare

Etapele dependenţei sunt puţine şi vijelioase. Se porneşte de la o doză ocazională şi se sfârşeşte prin suprimarea individualităţii. Şi, dacă nu moare drogat, toxicomanul este cu siguranţă predispus să contracteze boli grave. “Când