Constantin Voicu din Ploieşti acuză funcţionarii băncii Piraeus că l-au indus în eroare la constituirea unui depozit.
Astfel, dobânda oferită iniţial, de 17%, a devenit „variabilă” pe parcursul contractului. Pe 13 iunie 2008, Constantin Voicu s-a prezentat la ghişeul unei sucursale ploieştene a băncii Piraeus. „Banca oferea o dobândă de 13,5%, printre cele mai mari de pe piaţă. Funcţionara Roxana Niţă mi-a spus că este în promoţie un alt depozit, denumit «Crescător», unde dobânda la 12 luni este de 17%, aşa cum apare şi în contract.
La solicitarea mea, ea a calculat şi dobânda pe care urma să o ridic: 3.900 de lei”, explică Voicu. El a aşteptat cu nerăbdare data scadenţei, însă la casierie a primit numai 2.100 de lei. „După expirarea celor 12 luni, când am fost să să îmi ridic banii, am aflat cu stupoare că dobânda de 17% era calculată doar pentru ultima lună! În rest erau alte dobânzi lunare, ale căror valori nu le cunoşteam. Am primit cu 1.800 de lei mai puţin decât mi s-a comunicat la început”, spune Voicu. Când a cerut socoteală reprezentanţilor sucursalei, ei au dat vina pe funcţionarul începător şi au refuzat să achite contravaloarea dobânzii de 17%.
„Depozitul Crescător este un produs cu dobândă progresivă”
„Depozitul Crescător este un produs cu dobândă progresivă, ceea ce înseamnă că bonificaţia primită de client creşte lunar pe toată perioada de economisire şi atinge, pentru economiile în lei pe 12 luni - un nivel maxim de dobândă de 17% valabil pentru ultima lună de scadenţă. Banca regretă orice eroare apărută în procesul de comunicare cu clientul său. În ceea ce priveşte regimul impozitelor, banca respectă actualul cadru legislativ şi acţionează în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, explică Mădălina Nistor, ofiţer de presă al Piraeus Bank.