Casetele originale cu imaginile primilor paşi făcuţi de om pe lună, în urmă cu 40 de ani, au fost şetrse şi refolosite, admit oficiali ai NASA. Sursa: NorthFoto
Cu toate acestea, tot ei declară că noile copii au o calitate a imaginii mult mai bună decât originalul, unde imaginea cu Neil Armstrong şi Buzz Aldrin mergând pe Lună nu erau suficient de clare.
Înregistrările complete, refăcute de către Burbank vor fi oferite spre vizionare întregii lumi, în septembrie.
În 2006, NASA a recunoscut că nu a putut fi găsită nicio înregistrare după filmul original al aselenizării din 20 iulie 1969.
Richard Nafzger, inginer la Centrului Spaţial Goddard Space Flight din Maryland a început să caute înregistrările. Dermersul său a dat roade, numai că, din considerente financiare, cele 200.000 de casete găsite fuseseră şterse şi reînregistrate.
Astfel, singura şansă de a recupera imaginile istorice erau arhivele televiziunilor.
Postul CBS deţinea, în bună stare, copii ale filmului cu primii paşi făcuţi de om pe Lună. Imaginile au fost "vindecate" de către cel mai bun restaurator de pelicule de la Hollywood, Lowry.
Nafzger nu se teme că expertul ar putea prelucra imaginile astfel încât să alimenteze teoriile conspiraţiei în privinţa prezenţei omului pe lună. Gurile rele spun că cele şase reuşite umane din perioada 1969-1972 nu au fost nimic altceva decât imagini prelucrate digital.
CITIŢI ŞI:
Primii paşi făcuţi pe Lună, văzuţi de la Bucureşti | VIDEO