Are şi inima limitele ei. Nu poate duce poveri la infinit. Când „motorul” oboseşte, „maşina” trage pe dreapta. Forţezi, forţezi, dar trebuie să te mai şi opreşti: gata, ajunge! Viaţa are prioritate! Mircea Lucescu e definiţia profesionistului dedicat până la sacrificiu. Sigur că e răsplătit regeşte pentru munca sa. Îşi merită banii până la ultimul cent. Dar nu s-au inventat pe lumea asta banii cu care să cumperi viaţă. Poţi cumpăra eventual sănătate – căci medicii fac uneori minuni -, dar viaţa nu are preţ.
În mai bine de o jumătate de secol, Lucescu Întâiul a câştigat multe bătălii. Bătălia cu sărăcia. Bătălia cu destinul. Cea cu căruciorul în care ducea la piaţă salată şi ridichi de lună, pentru – citez din regretatul Ioan Chirilă – „o simbrie de doi lei şi două salate”... Bătălia cu mingea de câlţi pe care-o bubuia până ce-i sângerau buricele degetelor de la picioare...
Bătălia cu spaima de Brazilia şi de Pele, la Guadalajara... Bătălia cu complexele noastre istorice: cum să ne calificăm în dauna Italiei, a Suediei, a Cehoslovaciei...? Bătălia cu ideile preconcepute ale italienilor: asta-i bună, vine un român să ne înveţe pe noi fotbal... Bătălia cu hachiţele turcilor, cu răutăţile ucrainenilor şi, mai ales, cu lipsa de recunoştinţă a compatrioţilor. Lungul şir de bătălii cu forţele Europei: Real Madrid, Juventus Torino, Barcelona, Fenerbahce, Dinamo Kiev, Werder Bremen...
Multe bătălii a câştigat Mircea Lucescu! Cea din aceste zile este însă una specială. Nu neapărat o bătălie cu boala, pentru că momentul critic pare să fi fost depăşit. Adevărata bătălie este cu el însuşi. Ajuns la 64 de ani, marele antrenor trebuie să ia o decizie crucială: continuă să trăiască la puls 200 sau alege viaţa cuminte de bunicuţ blajin, care are ce povesti nepoţilor?
E o decizie grea, dar vitală. De la un punct încolo, dorinţa f
