Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La drum prin ex-Iugoslavia

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 iulie 2009 ·

Sveti Stefan şi Dubrovnik sunt două staţiuni de vis de la malul Mării Adriatice unde se pot vizita cetăţi vechi, se poate sta la plajă sau se pot admira străduţele înguste. Cele zece zile petrecute în ţări din fosta Iugoslavie (Slovenia, Croaţia, Muntenegru) şi în Italia, la Veneţia, nu mi-au dat aproape deloc ocazia să mă odihnesc. Am fost mai tot timpul pe drumuri, dar am vizitat locuri foarte frumoase, care mi-au rămas definitiv în suflet. Un traseu de aproape 3.800 de kilometri pe care îl recomand celor dornici de drum şi de aventură, care preferă şi altceva decât să stea cu burta la soare.

1 /.

Cu cortul în Sveti Stefan, printre flori de iasomie

Prima oprire pe tărâm străin o facem în Sveti Stefan, o staţiune aflată la malul Mării Adriatice, în Muntengru. S-a înserat, şi parfumul greu al florilor de iasomie s-a lăsat deja în aer. Plaja este pustie, aşa că punem corturile la voia întâmplării. Nici nu apucăm bine să savurăm ceaiurile calde, că ploa ia ne trimite la culcare.

Dimineaţa, descoperim o grădină plină de măslini, iasomie, chiparoşi şi flori de gura-leului. Maşinile care opresc în parcări sunt semnul limpede că am ajuns într-o staţiune de lux.

Drumul continuă pe ţărmul Mării Adriatice până ieşim din oraşul Sveti Stefan, care este o mare serpentină. Îl străbatem rapid, în aproape 45 de minute şi, pe la amiază, ne aşezăm în Budva la o terasă. Nu mai avem niciun chef să continuăm drumul cu maşina. Şi totuşi o facem.

La gazdă în Dubrovnik

Ajungem în Croaţia, la Dubrovnik, seara, pe la orele 19.00. Căutăm campingul Solitude, cel mai mare din staţiune, dar rămânem până la urmă la o gazdă. Preţurile pentru o noapte de cazare sunt oarecum similare: 11 euro la camping, 14 euro, la apartamente.

Nu pierdem prilejul de a vizita cetatea Dubrovnik. Pe străzi, veselie m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 4 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°