Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cat vor scadea anul acesta salariile in banci

Publicat in HotNews, vineri 17 iulie 2009 ·

Unora le va fi dor sa mai vada asemenea oferte de angajare, la sume ce depasesc 2.500 de euro, in sistemul bancar. Potrivit unor sefi din HR-ul companiilor din segmentul financiar, cei care au prins asemenea contracte, mai ales spre finalul anului trecut, l-au apucat pe Dumnezeu de picior, scrie Dan Popa pe blogul sau.

“Noi am angajat un administrator de credite la 900 de euro, saptamana trecuta. Daca negociam mai strans, puteam ajunge si la 800 de euro, dar ar fi existat o diferenta prea mare pe orizontala, intre filiale, unde avem contracte de munca si la 1.500 de euro pe posturi similare si nu ar fi fost corect. Ajungeam sa ne canibalizam”, imi spunea managerul de resurse umane cu care am discutat.

"In viitor, salariile vor avea evident o tendinta de scadere, fiind ancorate de performante intr-o masura mai mare. In plus, vor fi preferati la angajare aplicantii multi tasking, adica cei care au aptitudini multiple”, mai spunea el.

"Oricum, fata de anul trecut in vremea asta", mai adauga HR-istul, "un candidat se ridica si pleca daca nu-i ofeream tot felul de avantaje colaterale basca un salariu consistent, azi accepta si salarii de sub 1.000 de euro, fara sa clipeasca. Am avut si cazuri de angajati care negociasera mutarea la alta banca pentru 300 de EUR in plus, au demisionat de la noi convinsi ca vor fi angajati, numai ca din cauza crizei, angajarile in cealalta parte au fost blocate si au venit sa ne roage sa nu luam in calcul demisia deja inaintata. Ca au gresit demisionand, ca ei tot la noi vor sa isi faca o cariera samd. Din pacate, era prea tarziu”.

Citeste continuarea si comenteaza peblogul lui Dan Popa. Unora le va fi dor sa mai vada asemenea oferte de angajare, la sume ce depasesc 2.500 de euro, in sistemul bancar. Potrivit unor sefi din HR-ul companiilor din segmentul financiar, cei care au prins asemenea contracte,

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 57 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°