Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Filip Bomchis, primul medic din Cireșu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 iulie 2009 ·

Filip Bomchis își dedică viața medicinei. Are jumătate de secol de carieră și cu toate că a trecut și prin momente grele, își face meseria cu pasiune. Filip Bomchis a visat din copilărie să ajungă medic și chiar așa s-a întâmplat. „Am știut de la vârsta de 5 ani că voi fi medic. Sigur, am avut și exemplul familiei. Tatăl meu era dentist și aveam și un unchi medic”, mărturisește doctorul Bomchis. Tot în copilărie a vizitat o rudă care s-a operat, întâmplare care l-a impresionat plăcut și care a contribuit la construirea carierei de mai târziu. Astfel, înscrierea la Facultatea de Medicină a fost iminentă, iar examenul, în cadrul căruia se luptau 11 candidați pe un singur loc, a fost trecut cu succes.

Filip Bomchis a ajuns în județul Mehedinți prin loteria repartițiilor. „La repartiție, am prins regiunea Oltenia, așa că m-am prezentat la Craiova. Acolo am fost întrebați cine vrea o zonă mai grea. Cum nu aveam niciun ban, am acceptat eu și mi s-a dat localitatea Cireșu.

Primul medic al comunei Cireșu

Era anul 1960. Oamenii din Cireșu nu mai avuseseră niciodată parte de un medic propriu. Trebuiau să meargă kilometri pentru un consult, sau să aștepte medicii din zonele mai apropiate, în caz de vreo urgență. Din acel an s-a înființat în comună o circumscripție medicală. Trecerea doctorului Bomchis de la București la Cireșu a fost una de un contrast amețitor. Călătoria spre comună a făcut-o cu celebra „rată”, care era de fapt, un camion cu prelată, în care a mers alături de găini sau verze cărate de țăranii care se întorceau în sat. „Impactul a fost puternic, în prima zi mi-a venit să plâng și nu știam ce caut acolo, dar m-am obișnuit și mi-am făcut meseria cu dragoste și pasiune”, ne spune medicul, care mergea câte 16 kilometri pe picioare, săptămânal, pentru aprovizionarea cu medicamente.

Muncă de cercetare la Ier

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în SUA, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles. Sunt peste 20 de răniți

Gandul acum 23 minute
Tragedie în SUA, acolo unde aproximativ 20 de persoane au fost rănite sâmbătă dimineața, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles, sâmbătă dimineața. Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în mulțime pe bulevardul San

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 23 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°