Am asistat într-un rând la un talk-show în care mi-am îmbogăţit considerabil vocabularul cu expresii demne de ţaţele din fostul Obor. Reality-show-ul trăieşte exclusiv din scandal şi din provocare. O porcărie face în cazul lui mai mult decât înfăţişarea corectă a lucrurilor. O anchetă rapidă dintr-un cotidian repune pe tapet problema talk-show-urilor. În declaraţiile celor care fac astfel de emisiuni se simte o umbră de panică. Unul declară, de exemplu, că epoca de glorie le-ar fi trecut şi că el, personal, are nostalgia concurenţei de altădată.
Altul e de părere că vom avea în loc de talk-show doar reality-show. Toate televiziunile din lume abundă în acest tip de emisiuni, probabil fiindcă fac rating mare cu costuri mici. În Franţa sunt numeroase şi de bună calitate. În rarele ocazii în care le-am urmărit pe cele din ţară, nu mi s-a părut nici că sunt mai puţine, nici că s-ar prezenta altfel decât le ştiam. M-am întrebat totuşi de ce destule dintre ele mă determinau să schimb canalul, ca dintr-un reflex de zapping, eu care mă uit la televizor cu scop precis.
Un răspuns ar putea fi că partea aşa zicând de talk nu e totdeauna ce trebuie să fie. Am fost izbit de trei lucruri. Primul l-aş numi datul cu părerea. Veritabilă instituţie naţională la români. Moderatorul, ca şi invitaţii, se pronunţă despre tot şi toate cu nonşalanţă. Rareori sunt traversaţi de îndoială. Probabil fiindcă cel mai mic dubiu ştirbeşte audienţa. Mulţi vin cu răspunsuri, nu cu întrebări. Al doilea lucru este lipsa de obiectivitate. Moderatorul, dar şi invitaţii sunt de obicei porniţi, cum se spune, chiar agresivi.
În loc să informeze şi să comenteze, judecă şi condamnă. Au carevasăzică spirit justiţiar dezvoltat. În multe cazuri, nici vorbă de prezumţia de nevinovăţie. Nici de probe. Zvonul le poate ţine foarte bine locul. În fine, agresivitatea se traduc
