Dacă peste 50 la sută din populaţie este de acord, din toamnă vor intra în vigoare tichetele pentru sănătate. Majoritatea serviciilor medicale vor fi suportate de pacienţi. Excepţie vor face doar operaţiile şi analizele în spitale, care vor fi acoperite integral de asigurarea de sănătate. În sistemul medical există, în prezent, sistemul coplăţii din partea asiguratului, însă este limitat doar la cinci servicii. În primul rând, persoanele asigurate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) scot bani din buzunar atunci când cumpără medicamente, acestea fiind compensate doar în proporţie de maximum 90 la sută.
De asemenea, în cazul serviciilor stomatologice, 40 la sută din lucrare se plăteşte de asigurat, iar restul este asigurat de CNAS. Internarea în spital este gratuită pentru toţi pacienţii, însă serviciile hoteliere cu grad ridicat de confort se plătesc.
Şi în ceea ce priveşte recuperarea în sanatoriu, contribuţia personală a asiguraţilor este de până la 35 la sută din tariful pentru o zi de spitalizare. Totodată, asiguraţii mai suportă şi costul unor dispozitive medicale (de exemplu, proteze), mai ales atunci când preţul de vânzare este mai mare decât preţul de referinţă.
Din toamnă însă este posibil ca sistemul de coplată să se extindă la aproape toate serviciile medicale, cu mici excepţii: urgenţele, intervenţiile chirurgicale şi ecografiile făcute în spital.
Mai puţină aglomeraţie la Urgenţe
În ceea ce priveşte serviciul de urgenţe, nici acesta nu va fi gratuit pentru toată lumea, ci doar pentru pacienţii care au, într-adevăr, nevoie de intervenţia rapidă a medicului. Iar persoanele care şi-au făcut un obicei din a apela la urgenţă pentru orice problemă medicală, din toamnă, vor fi nevoite să scoată din buzunar câte 20 de lei pentru fiecare consultaţie.
„În prezent, se