Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Băcăuanii au primit undă verde la debranşări

Publicat in Adevarul, marți 21 iulie 2009 ·

În urma unui sondaj realizat printre clienţii regiei de termoficare, edilii au decis să renunţe la interdicţia de debranşare.

Regulamentul privind debranşarea apartamentelor de la sistemul de alimentare centralizat cu energie termică a municipiului a fost modificat vineri.

La aproape o lună de la adoptarea lui, consilierii locali au decis ca prevederile să fie anulate şi să se revină la vechiul regulament. Odată cu desfiinţarea acestuia, băcăuanii au scăpat şi de o serie de alte reguli abuzive. „Cetăţenii au depus la noi plângeri şi urma să le analizăm, împreună cu juriştii pentru a vedea dacă sunt sau nu justificate. Acum nu mai este cazul pentru că deja consilierii locali au schimbat regulamentul”, ne-a declarat Alin Năstase, director coordonator adjunct la Protecţia Consumatorilor Bacău.

Primarul Stavarache

s-a recunoscut învins

Revolta băcăuanilor se pare că a avut efectul scontat. Consilierii locali, în frunte cu Romeo Stavarache, primarul Bacăului, s-au declarat, în cele din urmă, învinşi de protestul băcăuanilor faţă de obligaţia de a rămâne clienţi ai CET. „Am discutat atât cu cetăţenii, cât şi cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi am ajuns la concluzia că acest regulament are nevoie de o serie de amendamente care să vină în sprijinul oamenilor”, a declarat Romeo Stavarache.

Cetăţenii şi reprezentanţii asociaţiilor de proprietari au fost foarte încântaţi la auzul veştii. În primul rând pentru că montarea unei centrale termice implica multă birocraţie şi cheltuieli foarte mari. „Era absurd să-mi ceară să merg cu vecinii la notar sau să întocmesc, pe banii mei, un referat tehnic din care să reiasă modul în care este afectată reţeaua de termoficare a oraşului prin ieşirea mea din acest sistem. Oricum nu aveam de gând să respect un regulament plin de aberaţii”, ne-a declarat Vasile Perişan, băcăua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 20 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°