Emigranţii nou-sosiţi în Bulgaria sunt mai puţin dezirabili decât etnicii romi, se precizează într-un studiu realizat de institutul "Open Society" şi citat de Novinite.com.
Sondajul intitulat "Distanţele sociale şi stereotipiile etnice ale minorităţilor din Bulgaria" a fost realizat asupra unui număr de 1.144 de persoane de peste 18 ani, care făceau parte din 24 de grupuri etnice, printre care şi japonezi.
Rezultatele au arătat că bulgarii îi primesc cu braţele deschise pe cetăţenii din spaţiul UE şi pe ruşi şi numai 24% dintre repondenţi declară că cetăţenii de etnie romă sunt indezirabili.
În comparaţie, însă, cu sondajele anterioare, acesta din urmă indică a o creştere a numărului de cetăţeni bulgari care declară că sunt de acord să aibă vecini de altă etnie, cea mai mare toleranţă fiind dovedită de locuitorii oraşelor mari şi de cei din capitala Sofia.
Sondajul a atins trei puncte distinctive majore - localizarea, ocupaţia şi nivelul studiilor. La final, acestea au fost cumulate, iar rezultatele comparate. Astfel, potrivit interpretărilor finale, dacă cineva a declarat că nu-şi doreşte un etnic să-i fie şef, aceeaşi persoană a spus că nu vrea să-şi întemeieze o familie cu individul respectiv.
Romii, preferaţi arabilor, albanezilor şi kurzilor
Africanii, musulmanii şi romii nu sunt bineveniţi ca imigranţi în Bulgaria, dar de la această opinie sunt excluşi membrii comunităţilor musulmane tradiţionale din Bulgaria, turcii şi pomacii, care sunt foarte bine acceptaţi ca vecini, oaspeţi şi prieteni, în timp ce din rândul musulmanilor nedoriţi fac parte arabii, albanezii şi kurzii.
Destul de neobişnuit este faptul că bulgarii îi consideră pe japonezi drept ultimii dintre imigranţii pe care i-ar accepta în familiile lor sau în cadrul aceloraşi şcoli cu copiii lor. Cu toate acestea, nu