Fostul internaţional ameninţă că îi va da în judecată pe cei care au spus că a fost colaborator al fostei Securităţi. Sursa: Mediafax
"N-am colaborat cu Securitatea", a strigat Gică Popescu la conferinţa de presă organizată astăzi şi în care a încercat să se dezvinovăţească astfel de acuzele aduse în ultima vreme în presă, potrivit cărora, înainte de 1989, a fost informator.
Foarte supărat, Popescu s-a apărat inclusiv cu decizia de necolaborare dată de CNSAS, votată în unanimitate. Fostul fotbalist a afirmat că a depus deja o plângere penală împotriva cercetătorului Mihail Bumbeş pentru prejudiciul de imagine pe care i l-ar fi adus informaţiile acuzatoare. În acelaşi timp, Gică Popescu a promis că va da în judecată şi cele două ziare care au scris despre cazul său.
Merge la Barcelona
Gică Popescu a "explodat", se pare, în momentul în care presa străină a preluat informaţiile din jurnalele româneşti. "Presa din străinătate nu a scris că sunt colaborator cu Securitatea, a scris că sunt un spion. S-a aruncat cu noroi în munca mea", a spus iritat Popescu, care a promis că va susţine o conferinţă de presă şi la Barcelona, pentru a face dovada nevinovăţiei sale. Fostul căpitan al echipei FC Barcelona e convins că "cineva mi-a vrut răul". "Nu cred în coincidenţe", a mai adăugat olteanul, care e mai hotărât ca niciodată să participe din nou la alegerile pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal.
În replică, istoricul Mihail Bumbeș arată că nu îi este teamă de o confruntare în instanță cu Gică Popescu, atâta vreme cât adevărul e de partea sa. „Îl aștept pe domnul Popescu în instanță. Iar pe cei care mă acuză că aș fi în mijlocul unei conspirații i-aș ruga să facă puțină documentare, să se informeze și să descopere că, de-a lungul timpului, am publicat câteva sute de ofițeri ai fostei Securități. Niciunul nu m-a dat