Horia-Roman Patapievici: "Deşi cumva în ordinea firii (era în vârstă şi avea o sănătate precară), moartea lui Leszek Kołakowski m-a descumpănit". Sursa: Codrin Prisecaru

Era alături de noi de atâta timp, fusese prezent în atâtea din dezbaterile cruciale ale secolului XX, devenise de atâtea ori purtătorul de cuvânt spontan al binelui şi al adevărului, încât mi se părea că Leszek Kołakowski este etern şi avea să fie cu noi pentru totdeauna, aşa cum sunt adevărul şi binele.

Cumva, mi se părea improbabil să nu ne supravieţuiască, tuturor. Întrucât mă priveşte, prin opera şi viaţa sa, el făcea parte, în panteonul meu personal, dintre acei oameni care, prin simpla lor existenţă, fac ca lumea, în ciuda tuturor nedreptăţilor, să nu fie o doar o vale a plângerii. Iar acum, în 17 iulie (o vineri), a murit.

A murit unul dintre cei mai extraordinari şi mai minunaţi oameni ai celui mai întunecat secol din istorie. Sfinţii sunt solul pe care se ridică bisericile. Eroii sunt pământul pe care se delimitează, între ele, statele. Patrioţii sunt rădăcinile neamurilor lor. Iar oamenii de caracter sunt coloana vertebrală a fiecărei istorii naţionale. Fără sfinţi nu există biserici, fără eroi nu există state, fără patrioţi nu există popoare, iar fără oameni de caracter nu există istorie.

Există o legitimitate a lumii, care ţine de valoarea oamenilor care au dat un sens lucrurilor bune din ea. Doar cu Nero, Roma ar fi intolerabilă: cu Marcus Aurelius, ea devine ceva demn de respect. Prin oameni ca bunul nostru Marc, faptul de a fi roman (civis romanus sum!) a devenit unul din numele date, în istorie, demnităţii umane.

Cum ar fi fost lumea noastră fără bunătatea lui Buddha, rectitudinea lui Confucius, monoteismul lui Akhnaton ori predica de pe Muntele Măslinilor? În fond, în afara lui Dumnezeu, istoria nu are altă justificare