Opoziţia a adus în atenţia Senatului italian comportamentul indecent al premierului. Sursa: Reuters
1 /.
Premierul italian Silvio Berlusconi este acuzat de opoziţia de la Roma că a afectat imaginea ţării prin implicarea sa într-o serie de scandaluri sexuale care au ajuns pe prima pagină a ziarelor din Italia şi nu numai.
Potrivit cotidianului britanic „The Times”, Partidul Democrat, o formaţiune de centru-stânga, a redactat o moţiune în care afirmă că aceste scandaluri au prejudiciat „imaginea şi autoritatea guvernului italian”. Dezbaterea şi supunerea la vot în Senat a moţiunii au fost însă blocate de partidul lui Berlusconi, care are majoritate în Camera superioară a parlamentului italian.
„Nu sunt un sfânt”
„Eu nu sunt un sfânt, voi aţi înţeles asta şi sper să o înţeleagă şi cei de la «La Repubblica»”, le-a spus, ieri, Berlusconi celor care participau la inaugurarea şantierului autostrăzii care va lega Brescia de Milano. Ziariştii de la cotidianul „La Repubblica” au publicat ieri transcrierile fişierelor audio cu conversaţiile dintre premierul italian şi o damă de companie, Patrizia D’Addario, postate ini ţial pe site-ul săptămânalului „L’Espresso”.
Într-o conversaţie înregistrată toamna trecută la reşedinţa din Roma a premierului, se aude o voce masculină, atribuită lui Silvio Berlusconi, care se adresează unei femei: „Şi eu voi face un duş... iar apoi mă aştepţi în patul cel mare, dacă termini prima?”.