Divizia de lux a concernului indian Tata Motors a pierdut anul trecut mai mult decât câştigase în 2007.
Tata Motors, producătorul modelului Nano, cel mai ieftin autoturism al momentului, dar şi proprietarul mărcilor britanice Jaguar şi Land Rover, începând de anul trecut, a raportat pierderi de 673,4 milioane de lire sterline (aproximativ 775 miliioane de euro), pentru 2008, la noua sa divizie de lux, informează Reuters.
În 2007, anul premergător tranzacţiei în valoare de 1,6 miliarde de euro, prin care Jaguar-Land Rover a trecut de la Ford la Tata, divizia britanică de automobile de lux a înregistrat un profit de 641,5 milioane de lire sterline (circa 738 de milioane de euro).
Informaţia privitoare la bilanţul financiar dezastruos a apărut într-o perioadă în care, potrivit ”Financial Times”, Tata Motors se află în discuţii cu statul britanic, pentru obţinerea unui împrumut în valoare de 175 milioane de lire sterline (aproximativ 200 de milioane de euro) garantat de guvernul de la Londra.