Jurnalistul Cătălin Tolontan a declarat aseară la Realitatea TV că ministrul Turismului, Elena Udrea, i-a promis pe un ton ameninţător că "se va ocupa personal, informativ" de redactorul şef al Gazetei Sporturilor. Sursa: EVZ
"A fost foarte ameninţătoare. Mi-a transmis că se va ocupa personal, informativ, de mine, pentru a demonstra că am pus multă rea-credinţă la fundamentul cazului Ridzi. I-am spus că PD-L investighează de o lună şi jumătate de ce ne ocupăm cu atât de multă ardoare de cazul Ridzi, şi a spus că ea are cu totul alte metode", a descris Tolontan conversaţia cu Elena Udrea din timpul lucrărilor Parlamentului.
Parlamentarii au aprobat ieri constituirea unei comisii de anchetă în cazul Udrea, dar şi începerea urmăririi penale a fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi. Cazul Ridzi a ajuns la DNA şi în Parlament, după o investigaţie jurnalistică întreprinsă de către o echipă condusă de Cătălin Tolontan.
Udrea spune că nu l-a ameninţat pe Tolontan
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat că nu l-a ameninţat pe redactorul şef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan, ci a vrut să-i reproşeze publicarea unei informaţii neverificate.
"Am mers special la dânsul să îi reproşez faptul că la o informaţie mincinoasă postată pe blog am încercat, în numele Ministerului, să facem o corectură şi nu s-a putut, sub nicio formă, să postăm un mesaj de corectare", a spus Elena Udrea.
Potrivit spuselor Elenei Udrea, Cătălin Tolontan a scris pe blogul său că Ministerul Turismului acordă diurne jurnaliştilor, informaţie pe care jurnalistul nu a verificat-o din surse oficiale. "Am reproşat domnului Tolontan că, deşi exista un comunicat public şi trebuia să se informeze dacă ar fi fost un jurnalist corect, dânsul a preferat să ignore comunicatul nostru. I-am spus domnului Tolontan că dac