Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Silvio Berlusconi i-ar fi oferit Patriziei un loc de eurodeputat

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 iulie 2009 ·

Prostituata de lux Patrizia D'Addario a declarat, într-un interviu acordat săptămânalului francez „Le Journal de Dimanche”, că premierul italian Silvio Berlusconi i-a oferit un post de europarlamentar după noaptea petrecută împreună în noiembrie 2008. Sursa: EPA

Iniţial, şeful guvernului de la Roma îi promisese damei de companie că îi va facilita obţinerea unei autorizaţii de construcţie pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar în oraşul Bari. „Dacă şi-ar fi ţinut promisiunea, aş fi fost foarte fericită astăzi. Dar nu s-a întâmplat aşa. În loc să-mi trimită două persoane pentru a-mi rezolva problema imobiliară, mi s-a oferit un loc în Parlamentul European”, a dezvăluit Patrizia D’Addario.

Ea susţine că unul dintre apropiaţii lui Silvio Berlusconi, omul de afaceri Giampaolo Tarantini, i-a cerut CV-ul pentru a-i face loc pe lista candidaţilor la alegerile europene de luna trecută.

Bari în loc de Strasbourg

În urma protestelor soţiei lui Berlusconi, Veronica Lario, femeile atrăgătoare au dispărut de pe lista formaţiunii Poporul Liber tăţii pentru euroalegeri, cu excepţia uneia, Barbara Matera, reaminteşte cotidianul „The Times”.

„Poate că am comis o imprudenţă”

Patrizia a ajuns pe listele pentru alegerile municipale din Bari, ceea ce nu a încântat-o totuşi prea mult. „Singurul lucru care mă interesa era să obţin au torizaţia de construcţie şi să dezvolt respectivul proiect imobiliar”, a spus femeia, care nu ştie nici acum de ce Berlusconi nu s-a ţinut de cuvânt. Ea se gândeşte totuşi la o explicaţie.

„Poate că am comis o imprudenţă vorbindu-i unei prietene despre acele faimoase înregistrări”, admite prostituata, referindu-se la conversaţiile cu premierul italian apărute recent în presă. Acum, ea se pregăteşte să scrie o carte şi nu crede că doar dezvăluirile sale din ultima vrem

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 53 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 53 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 47 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 53 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°