Un tânăr a intrat astăzi cu maşina într-un utilaj folosit la asfaltare după ce a reuşit performanţa să conducă numai 10 metri din cauza stării avansate de ebrietate.
Deşi era în plină zi, un tânăr de 28 de ani s-a urcat la volan, deşi abia se mai putea ţine pe picioare de beat ce era. Acesta s-a oprit pe marginea şoselei, a mai băut dintr-o sticlă pe care o avea în maşină, apoi a demarat în trombă şi s-a izbit într-un utilaj ce era folosit la asfaltare, în localitatea Cătămărăşti Deal.
„ În momentul sosirii echipajelor de poliţie la faţa locului, s-a constatat că şoferul se afla într-o stare avansată de ebrietate, refuzând testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la Spitalul Judeţean Botoşani pentru recoltarea de probe biologice de sânge”, a precizat inspectorul Eduard Iacob, purtător de cuvânt al Serviciului de Poliţie Rutieră Botoşani.
Martorii povestesc că teribilistul de 28 de ani a oprit pe marginea şoselei, s-a certat cu o altă persoană după care a plecat în trombă.
„ Şoferul avea o sticlă din care a băut, apoi i s-a făcut rău, a pus mâinile pe maşina şi a vomat. Celalalt a plecat, iar şoferul s-a urcat în maşina, a întors şi era să se izbească într-o altă maşină, apoi a plecat cu scârţâit de roţi şi s-a izbit în freză”, a susţinut Vasile Amarghioalei, şoferul frezei care a fost accidentată.
La faţa locului au ajuns imediat poliţiştii şi criminaliştii pentru a efectua cercetări. Şoferul a fost preluat de un echipaj al ambulanţei pentru a fi transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor, unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi pentru recoltarea de probe biologice de sânge.