Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Mii de şoferi au ajuns pietoni în 2009

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iulie 2009 ·

Numărul permiselor reţinute a crescut cu 180 faţă de primele şase luni ale anului trecut. Şoferii care au încălcat legea au adus bugetului aproape trei milioane de lei.

Peste 50.000 de amenzi date şoferilor, mai puţină benzină consumată şi economie la apă, acestea sunt câteva dintre aspectele bilanţului pe primul semestru al anului, prezentat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ. „Au fost constatate 545 de infracţiuni, mai multe cu 101 decât în primul semestru al anului trecut, au fost aplicate 52.643 de sancţiuni contravenţionale, cu 2.480 mai multe decât în prima jumătatea a anului trecut“, a precizat comisarul-şef Aurelian Şoric, şeful IPJ Neamţ.

De asemenea, au fost reţinute 2.490 de permise de conducere, mai multe cu 180 faţă de primul semestru al anului trecut şi au fost retrase 754 de certificate de înmatriculare, mai multe cu 78.Potrivit Biroului de Presă al IPJ Neamţ, cele 52.643 de amenzi cu care au fost sancţionaţi şoferii totalizează 2.996.900 de lei.

Creşterea numărului de sancţiuni aplicate şoferilor a dus la reducerea accidentelor rutiere, afirmă poliţiştii. „În perioada analizată, în judeţul Neamţ, s-au produs 212 accidente de circulaţie, mai puţin cu 31 faţă de perioada similară a anului trecut”, a adăugat comisarul- şef Şoric.

Rezervor plin pe jumătate

În urma acestor accidente au decedat 23 de persoane, mai puţine cu 9, comparativ cu primele şase luni ale lui 2008, iar 90 au fost rănite grav, mai puţine cu 35. În mod paradoxal, poliţiştii au reuşit să dea atât de multe sancţiuni fără a circula prea mult cu maşina. Potrivit datelor din bilanţ, consumul de combustibil s-a înjumătăţit în primele şase luni ale anului.

„Bani de benzină nu prea mai sunt, în condiţiile în care cota de combustibil s-a diminuat. Noi am funcţionat, în ultima perioadă, cu circa 50% din cota de benzină pe ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 13 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°