Fondul Monetar Internaţional cere Guvernului României să reducă cheltuielile publice cu echivalentul a 1-2% din PIB. FMI spune că Bucureştiul trebuie să decidă de unde va tăia fonduri. Experţii avertizează că în primul semestru al anului au fost înregistrate depăşiri de cheltuieli, în special la nivel local.
Fondul Monetar Internaţional cere Guvernului României să reducă cheltuielile publice cu echivalentul a 1-2% din PIB.
FMI spune că Bucureştiul trebuie să decidă de unde va tăia fonduri. Experţii avertizează că în primul semestru al anului au fost înregistrate depăşiri de cheltuieli, în special la nivel local.
"Negociatorii Fondului au avut o atitudine flexibilă în privinţa majorării deficitului bugetar, indicând că vor accepta revizuirea acestui indicator, dar au cerut şi o reducere de 1-2% din PIB a cheltuielilor publice, arătând că au fost înregistrate depăşiri ale cheltuielilor mai mult la nivel local. Zona din care vor fi tăiate cheltuielile trebuie stabilită de partea română, oficialii FMI fiind interesaţi doar ca această reducere să fie efectuată", potrivit Mediafax, care citează surse participante la discuţiile dintre FMI şi oficialii români.
Şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks a spus joi că Fondul Monetar va fi flexibil în negocierile pentru majorarea ţintei de deficit bugetar.
"Suntem dispuşi să fim flexibili în negocierea ţintei, deoarece situaţia macroeconomică s-a înrăutăţit, însă momentan nu putem vorbi despre cifre exacte. Trebuie să stabilim însă o limită până la care poate ajunge deficitul", declară oficialul FMI.
Premierul Emil Boc a criticat recent autorităţile locale pentru cheltuielile mari. Nivelul cheltuielilor de personal în administraţia publică locală va fi stabilit în funcţie de numărul locuitorilor deserviţi de primărie, pe baza unor standarde de cost.
Autorităţile române ar lua în ca