După opt ani în fruntea piramidei puterii, cu prerogative cvasi-autoritare, de tip neoleninist, nu-mi imaginez ca Vladimir Voronin să cedeze frâiele aşa de simplu. Deşi comuniştii au obţinut cele mai multe voturi la scrutinul din Republica Moldova, ei riscă să rămână în opoziţie. Miercuri seară, imediat după anunţarea rezultatelor exit-poll, cele patru partide de opoziţie şi-au arătat disponibilitatea de a crea o coaliţie de guvernare.

Persoana cheie de care depinde conturarea unei guvernări a partidelor de opoziţie este Marian Lupu, proaspăt transfug din tabăra comuniştilor, ales câteva săptămâni în urmă preşedinte al Partidului Democrat din Moldova. Acesta deţine 13 mandate şi, în momentul de faţă, poate fi tentat să facă alianţă şi cu comuniştii, dacă aceştia îi oferă funcţia de preşedinte al republicii.

Vineri, când vor fi calculate şi voturile celor din străinătate, se aşteaptă ca ponderea comuniştilor să scadă cu circa 1%, ceea ce ar oferi PCRM şi PD (în cazul unei alianţe) 60 de mandate, în raport cu 61 câte au astăzi. Este o mare dilemă pentru Marian Lupu care, dacă ar accepta o asemenea coabitare cu comuniştii, riscă să-şi trădeze electoratul său căruia i-a jurat solemn în campania electorală că nu va face o „alianţă bilaterală” cu comuniştii. Această expresie a fost invocată de Lupu în campanie – „evitarea unei alianţe bilaterale cu PCRM”. Cu alte cuvinte el a lăsat să se întrevadă posibilitatea unui guvern de uniune naţională care ar include şi reprezentanţi ai PCRM, dacă şi alte partide ar dori să colaboreze. E greu de spus dacă fraza respectivă a fost una cu caracter electoral, pentru a întări identitatea PDM pe eşichierul politic ca partid de orientare centristă care tinde să concilieze stânga cu dreapta (cele două baricade pe moment ireconciliabile).

Această nouă identitate a PDM, avându-l pe Lupu drept loco